Info pacient (08:00 - 20:00)
0245.217.519, 0245.216.446 0754.676.344
· Medici · Policlinica · Targoviste
Psih. Alexandru CĂLIN
Psih. Alexandru CĂLIN Psiholog clinician specialist, psihoterapeut Psihologie clinică Consiliere psihologică Psihoterapie Hipnoză clinică
Locaţie Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
TARGOVISTE Pe baza de programare
Solicita o programare

Profil


Cabinetul individual de psihologie CĂLIN Alexandru vă poate oferi servicii psihologice ce acoperă următoarele domenii de competenţă profesională: psihologie clinică, psihoterapie, hipnoză clinică, psihologia muncii şi organizaţională, psihologia transporturilor şi psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale.

Psihologia clinică are o largă sferă de aplicabilitate a cărei evoluţie a cunoscut o perioadă ascendentă în ultimii ani. Printre cele mai des folosite demersuri caracteristice psihologiei clinice se găsesc următoarele:
- investigarea si psihodiagnosticul tulburarilor psihice;
- evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
- evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de adaptare;
- evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului;
- evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
- evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;
- evaluarea dezvoltării psihologice;
- consiliere şi psihoterapie suportivă;
- psihoterapie specifică obiectivelor medicale;
- managementul conflictului, mediere şi negociere
Consilierea psihologică se adresează persoanelor aflate în impas existenţial, care se confruntă cu dificultăţi în relaţie cu ceilalţi, cu sine sau în activitatea pe care o desfăşoară.
Consilierea reprezintă un proces de acordare a asistenţei psihologice, prin care persoana este susţinută în demersul de autoexplorare şi descoperire de sine. Prin actualizarea şi valorificarea potenţialităţilor şi resurselor personale creşte gradul de acceptare de sine şi se asigură premisele dezvoltării personale. Persoana descoperă noi modalităţi de rezolvare a situaţiilor problematice, de a-şi atinge obiectivele şi de a funcţiona eficient.
Finalitatea procesului de consiliere o constituie schimbarea pozitivă a clientului şi soluţionarea problemelor cu care acesta se confruntă. Relaţia de consiliere se bazează pe capacităţile de autoexplorare ale persoanei, pe asumarea responsabilităţii şi pe motivaţia pentru schimbare.
Consilierea implică o acţiune planificată, centrată pe problematica clientului, prin intermediul căreia se pot atinge următoarele obiective:
- optimizarea comportamentului şi îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale;
- extinderea nivelului de conştientizare a persoanei, creşterea capacităţii de autocontrol;
- activarea şi valorificarea resurselor personale, a potenţialităţilor latente;
- întărirea Eului şi a încrederii în forţele proprii, a autonomiei şi independenţei persoanei;
- reducerea anxietăţii, creşterea rezistenţei la frustrare;
- dezvoltarea unor strategii adaptative prin care persoana să facă faţă cu succes situaţiilor de viaţă;
- formarea deprinderilor de a identifica gândurile şi ideile disfuncţionale şi corectarea lor;
- dezvoltarea capacităţii decizionale prin învăţarea unor modalităţi de a ierarhiza priorităţile, de mobilizare a eforturilor personale în vederea atingerii scopurilor propuse;
Consilierea este o relaţie suportivă care facilitează schimbarea persoanei şi dobândirea unor abilităţi de confruntare şi depăşire a problemelor emoţionale.
În consiliere, tehnicile utilizate sunt selectate în funcţie de problematica clientului şi urmăresc activarea resurselor personale. Intervenţia este orientată către identificarea disfuncţiilor la nivel cognitiv, afectiv sau comportamental. Demersul de consiliere este centrat pe semnificaţiile pe care le acordă clientul experienţelor sale subiective; se pune accentul pe trăirea în prezent, aici şi acum, pe conştientizarea senzaţiilor, a stărilor emoţionale şi a gândurilor precum şi a modului în care influenţează acestea concepţia persoanei despre lume şi viaţă. Consilierea urmăreşte promovarea stării de bine, deblocarea energiei psihice, creşterea capacităţii de relaţionare eficientă cu ceilalţi şi funcţionarea persoanei la un nivel superior.
Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist, în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi situaţii de risc.
Psihoterapia implică un proces care îşi propune mobilizarea gradată a credinţelor, aşteptărilor şi experienţelor subiectului. Doar dozarea competentă a intensităţii acestui proces poate transforma psihoterapia intr-o experienţă emoţională corectivă.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală implică deseori analiza funcţională a comportamentului simptom. Dupa ce s-a construit o imagine coerentă a acestuia şi s-au identificat resursele psihocomportamentale ale pacientului, se realizează selectarea celor mai adecvate tehnici ce urmează a fi integrate în demersul psihoterapeutic utilizat.
Psihoterapia ericksoniană subliniaza ideea că fiecare persoană are resursele şi aptitudinile necesare rezolvării problemelor sale, de aceea psihoterapia ericksoniană nu-şi propune să înveţe pacientul cum să se comporte adecvat ci îşi propune să ajute pacientul să-şi deblocheze istoria constructivă “adormită”, devenind astfel un proces de stimulare a resurselor existente – resurse care au rămas mult timp închise.
Psihoterapia nu face altceva decât să repună clientul pe drumul bun, îl pune în situaţia de a accede la o noua cunoaştere care merge din inconştient spre conştientul individului. Se întâmplă ca şi cum noua cunoaştere există în inconştient şi prin psihoterapie ea a prins formă la nivel conştient.
Hipnoza clinică utilizează într-o manieră sistematică disponibilitatea, specific umană, de a trăi transe hipnotice, pentru rezolvarea unor probleme sau tulburări diverse în faţa cărora abordarea logică rămâne neputincioasă. Ea ne eliberează de stereotipurile logice care ne limitează căutarea soluţiilor şi răspunsurilor, ne face mai flexibili, mai creativi. Transa hipnotică angajează pacientul într-o căutare inconştientă, creativă, a propriilor soluţii, a răspunsurilor unice la întrebările lui unice.
În esenţă, hipnoza constă în comunicarea ideilor şi a semnificaţiilor unui pacient asfel încât el va fi foarte receptiv la ideile prezentate şi se va arăta motivat să-şi cerceteze propriul potenţial fizic pentru a-şi controla reacţiile şi manifestările comportamentale psihologice şi fiziologice.
În clinică, hipnoza se aplică în foarte multe domenii, ea s-a dovedit utilă pentru reducerea anxietăţii preoperatorii, precum şi pentru realizarea unei evoluţii postoperatorii cât mai bune şi mai rapide. Un domeniu în care hipnoza poate face foarte mult îl reprezintă combaterea durerii; este vorba de durerile din bolile cronice, de migrene, precum şi de cele care apar în timpul naşterii sau al unui tratament stomatologic. în medicina psihosomatică, hipnoza se utilizează în terapia unor afecţiuni care vizează aparatele şi sistemele cardio-vascular, respirator, digestiv sau endocrin (tahicardie, hipertensiune arterială, vărsături, colici, colite, astm bronşic, obezitate, tulburări sexuale ş.a.). Ea are, de asemenea, aplicaţii în domeniul unor afecţiuni dermatologice (prurit, psoriazis, reacţii alergice, tratamentul negilor) şi în recuperarea unor deficienţe motorii produse de accidente vasculare sau traumatisme.
Sfera cea mai largă de aplicaţie o are tratamentul prin hipnoză în cazul afecţiunilor nevrotice (reacţii de tip fobic, atacuri de panică, anxietate, tulburări ale atenţiei şi memoriei).
Cercetări recente au evidenţiat că prin hipnoză s-ar putea influenţa favorabil chiar evoluţia unor boli grave, cum ar fi cancerul şi SIDA.
Hipnoza poate potenţa psihoterapia, deoarece sporeşte sugestibilitatea pacientului, deblochează abilităţile imaginative, ameliorează relaţia pacient-terapeut şi reduce orientarea subiectului asupra realităţii. Mai mult, hipnoza facilitează şi accesul la zonele inconştiente ale psihismului, unde sunt stocate informaţii legate de problemele şi simptomele actuale, permiţându-i pacientului conştientizarea unor amintiri inacceptabile sau traumatizante, a unor impulsuri şi conflicte, precum şi rezolvarea satisfăcătoare a acestora.
Adepţii psihoterapiei au ajuns la concluzia că dacă sunt prescrise medicamente pentru tulburări de natură psihologică, nu se realizează decât mascarea problemei reale.
Intelepţii orientali spuneau că dăruind cuiva un peste îi vom potoli foamea pentru câtva timp, dar dacă îl învăţăm să pescuiască el va fi capabil să-şi procure hrana pentru tot restul zilelor.
Orice problema are o rezolvare … e doar o chestiune de timp şi de … abordare.