Info pacient (08:00 - 20:00)
0245.217.519, 0245.216.446 0754.676.344

Analiza lunii Decembrie: Antibiograma

Proba: colonii din cultură pură a bacteriei a cărei sensibilitate se testează

Antibiograma este o investigaţie care se efectuează pentru testarea sensibilităţii la antibiotice a unei anumite specii bacteriene izolate dintr-o probă a pacientului, în scopul stabiliri unei scheme optime de tratament cu antibiotice.

Germenul izolat poate proveni din sânge (prin efectuarea unei hemoculturi), urină (urocultură), secreţii genitale, secreţii auriculare, conjunctivale, exsudat nazofaringian etc. Aceste probe se însămânţează pe medii de cultură şi se incubează o anumită perioadă de timp (de obicei 24 ore la 37°C) pentru a putea permite creşterea eventualilor germeni incriminaţi.

Germenul poate creşte direct în cultura primară (pe un mediu neselectiv, cum ar fi geloză sânge) sau poate fi trecut printr-un nou pasaj pe acelaşi mediu neselectiv sau pe medii specifice (cum este mediul Chapman pentru stafilococ sau mediul McConkey pentru bacteriile din tubul digestiv – enterobacterii) pentru obţinerea unor culturi secundare. Prin această etapă se urmăreşte obţinerea unei culturi pure a germenului vizat şi în cantitate suficientă pentru a putea proceda la etapele următoare (identificare şi antibiogramă).

În etapa următoare, germenul este identificat pe baza unor caractere microbiologice de cultură precum şi a unor caractere biochimice specifice, fiind încadrat ca gen şi specie. Rezultatul corect al unui examen bacteriologic trebuie să identifice specia bacteriană crescută în probă (ca de exemplu Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Streptococ β-hemolitic etc.).

În continuare, se face antibiograma, germenul este crescut din nou pe un mediu neselectiv (cum ar fi Muller-Hinton) ca în figura de mai jos. Germenul se omogenizează în prelabil într-un bulion de creştere (tot Muller-Hinton) într-o anumită concentraţie (evaluată semicantitativ prin turbiditatea soluţiei) şi se întinde uniform pe toată suprafaţa mediului. Tot pe acest mediu se dispun cu pensa sau cu ajutorul unui distribuitor special, discurile de antibiogramă, vizând în special antibioticele la care germenul este presupus a fi susceptibil. Placa se introduce în incubator la 37°C pentru 24 ore (de pe o zi pe alta).

petri

Creşterea microbiană se face în pânză, concomitent cu difuzia antibioticului în mediu până când se ajunge la un echilibru între cele două. Acest echilibru poate fi evaluat funcţie de diametrul zonei de inhibiţie (zona clară din jurul discurilor de antibiogramă) prin comparaţie cu nişte tabele standard. Cu cât zona clară este mai mare, cu atât germenul este mai sensibil (creşterea acestuia este inhibată la o concentraţie mică a antibioticului, departe de marginea discului). Cu cât zona este mai mică, cu atât germenul este mai rezistent (acesta a crescut şi în apropierea discului unde concentraţia antibioticului difuzat în mediul de creştere este mai mare). În imagine se prezintă o antibiogramă pentru microbul Escherichia coli, izolat într-o secreţie vaginală. Germenul din figură este:

  • Sensibil la ceftriaxonă (CRO) deoarece zona clară din jurul discului are diametrul de 25 mm (mai mare de 21 mm, conform cu tabelul de evaluare);
  • Intermediar la cefuroxim (CXM) deoarece zona clară din jurul discului are diametrul de 15 mm (între 15-17 mm, conform cu tabelul de evaluare);
  • Rezistent la augmentin (AMC), vizibil în centrul plăcii, deoarece zona clară din jurul discului are diametrul de 10 mm (mai mică de 13 mm, conform cu tabelul de evaluare);
  • La fel se procedează pentru evaluarea tuturor antibioticelor de pe placă.

Această metodă de efectuare a antibiogramei (metoda Kirby-Bauer) se foloseşte în majoritatea laboratoarelor. Laboratoarele dotate cu analizoare automate de microbiologie pot efectua antibiograma într-un timp mai scurt de 24 de ore oferind şi informaţii mai precise – calculul concentraţiei minimă la care antibioticul este eficient pentru tratarea infecţiei respective (concentraţia minimă inhibitorie).

Pe baza antibiogramei, medicul clinician care primeşte rezultatul analizei poate recomanda antibioticul cel mai potrivit pentru tratarea infecţiei respective, ţinând cont de factorii anatomo-fiziologici ai pacientului (gravidă sau nu), vârsta acestuia (copil, adult, vârstnic), sediul infecţiei (urinară, genitală, intestinală etc.), modul de administrare (injectabil intravenos, intramuscular, administrat pe cale orală etc.) precum şi de alţi factori (disponibilitatea antibioticului în farmacii, efecte adverse etc.).